România

Precizări MAE referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

La data de 1 februarie 2017 va intra în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.

În consecință, începând cu data de 1 februarie 2017, cetățenii români din străinătate vor beneficia de prestarea cu titlu gratuit a serviciilor consulare în materie de întocmire a actelor de stare civilă, a actelor notariale (autentificări, legalizări, certificări), eliberare a titlurilor de călătorie, acordare/redobândire a cetățeniei române, procurare de acte judiciare și extrajudiciare, verificare a valabilității permiselor de conducere, precum și a altor servicii consulare.

La eliberarea pașapoartelor simple electronice și a celor temporare, a fost eliminată taxa consulară aferentă, care constituia venit la bugetul de stat, cu mențiunea că de la solicitanți se va percepe în continuare, la fel ca la depunerea cererilor în țară, contravaloarea blanchetelor pașapoartelor (în cuantum de 59 euro pentru un pașaport simplu electronic, respectiv 20 euro pentru unul temporar), care reprezintă costul de producție al acestor documente de călătorie și care se virează către producători.

La autentificarea actelor notariale care urmează a fi utilizate în cadrul unor proceduri notariale din România, se va încasa doar tariful de publicitate notarială în vederea înscrierii actelor respective în registrele naționale notariale din țară (în cuantum de 3 euro), care se virează către Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, taxa consulară aferentă fiind eliminată.

Pentru a asigura aplicarea noilor prevederi legale în condiții de maximă eficiență și operativitate, în interesul cetățenilor români care apelează la serviciile consulare, MAE a întreprins o serie de demersuri vizând actualizarea procedurilor și instrumentelor de lucru specifice, gestionarea corespunzătoare a activității de preluare și procesare a cererilor de servicii consulare, precum și diseminarea informațiilor privind noul regim de taxare în rândul comunităților românești din străinătate.

De asemenea, printr-un act normativ adoptat recent la nivelul Guvernului, a fost reglementată și finanțarea din alocații bugetare a unor activități care anterior erau suportate exclusiv din taxele de urgență accesorii taxelor consulare, precum asistența financiară în anumite cazuri umanitare și retribuirea personalului consular angajat pe plan local.

Tot printr-o decizie recentă a Guvernului, schema de încadrare cu personal a serviciului exterior al MAE a fost suplimentată cu 50 de posturi consulare, în vederea optimizării capacității de procesare a serviciilor consulare.

 

 

Comunicat de presă privind impactul invocării art. 50 din TUE asupra comunităţii româneşti din Regatul Unit

21.03.2017

Invocarea, de către guvernul britanic, a articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, permite iniţierea negocierilor privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, dar nu presupune o…

Q&A – teme de interes în context Brexit

21.03.2017

1. Condiţii de muncă Q: Cum obţin card de muncă? A: Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii români se bucură de aceleaşi drepturi pe piaţa britanică a muncii ca şi toţi…

Mesajul de condoleanţe al preşedintelui României, Klaus Iohannis, după moartea Regelui Mihai

06.12.2017

“Astăzi, națiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat și un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere și tristețe vestea morţii Majestății Sale Regelui Mihai I. …