România

Teodor Meleşcanu, întrevedere cu omologul din Republica Moldova

​Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, luni, la Bucureşti, cu omologul din Republica Moldova, Andrei Galbur, întâlnire în care au convenit, printre altele, asupra reluării şedinţelor Comisiei mixte interguvernamentale România - Republica Moldova pentru integrare europeană.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis luni AGERPRES, Teodor Meleşcanu, a avut la Bucureşti o întrevedere cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, primul omolog primit la Bucureşti de noul şef al diplomaţiei române.

Cu această ocazie, arată sursa citată, cei doi miniştri au efectuat o evaluare a stadiului actual şi perspectivelor relaţiilor bilaterale, reiterând interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a cooperării pe toate planurile, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

"Ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat că relaţia cu Republica Moldova rămâne o prioritate de importanţă majoră a politicii externe a României şi a confirmat voinţa fermă a Bucureştiului de a sprijini în continuare parcursul european şi procesele de reformă promovate de Chişinău, în conformitate cu Acordul de Asociere şi cu Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, al căror obiectiv este de a răspunde aspiraţiilor de prosperitate şi securitate ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova", se precizează în comunicat.

Conform MAE, ministrul Andrei Galbur a reiterat hotărârea fermă a Guvernului de la Chişinău de a realiza în deplină măsură agenda sa europeană de reforme şi de modernizare a societăţii şi a adresat mulţumiri Guvernului României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în promovarea programelor sale de dezvoltare, inclusiv prin implementarea proiectelor de infrastructură şi de sprijinire a populaţiei.

Cei doi miniştri au convenit asupra reluării şedinţelor Comisiei mixte interguvernamentale România - Republica Moldova pentru integrare europeană, stabilind ca următoarea reuniune să aibă loc la Chişinău, în prima jumătate a anului 2017.

De asemenea, cei doi demnitari s-au pronunţat în favoarea organizării, în primăvara acestui an, la Bruxelles, a unei reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), în cadrul căreia să fie efectuată o analiză cuprinzătoare asupra evoluţiei parcursului european al Republicii Moldova.

"A fost efectuat un schimb de opinii privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Cei doi miniştri au pledat pentru continuarea eforturilor în vederea identificării unei soluţii politice în cadrul negocierilor în formatul "5+2", cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană", se mai arată în comunicatul MAE.

La final, miniştrii Teodor Meleşcanu şi Andrei Galbur au concluzionat că Parteneriatul Strategic bilateral trebuie consolidat pe mai departe. 

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Programări servicii la Secția consulară a Ambasadei României la Londra!

13.01.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în Marea Britanie pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita toate categoriile de servicii consulare de care au nevoie. …

Anunț de interes pentru membrii comunității românești!

22.11.2016

Ambasada României la Londra informează cetățenii români – posesori de conturi de e-mail YAHOO, care au transmis solicitări (informații sau programări), prin e-mail, către adresele de…

EduVision 2020

27.01.2017

La 25 ianuarie, începând cu ora 14:30, a avut loc, în cadrul BETT (Târg de tehnologie educaţională organizat la Centrul de Expoziții ExCel, Londra, între 25-27 ianuarie), cea de a doua…