România

Expoziţie fotografică dedicată Holocaustului din România la sediul ONU

Misiunea Permanentă a României a lansat luni la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite expoziţia fotografică "Educaţie li Memorie. Holocaustul din România", se arată într-un comunicat de presă trimis AGERPRES.

Realizată în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", expoziţia prezintă activităţile organizate în ţară pe durata mandatului de preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea ambasadorilor acreditaţi la ONU, diplomaţi, jurnalişti şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din New York, se arată în comunicat.

În intervenţia sa, ambasadorul Ion Jinga a subliniat importanţa păstrării tragediei Holocaustului în memoria colectivă. La 72 de ani de la închiderea lagărului de la Auschwitz, mulţi dintre supravieţuitori nu mai sunt printre noi, a afirmat diplomatul român.

"Datoria noastră este de a face tot ce este posibil pentru ca experienţa lor să nu fie uitată, ci să fie cunoscută tinerilor, pentru ca astfel de orori sa nu mai repete niciodată," a spus ambasadorul.

Reprezentantul Permanent al României la ONU a evocat memoria lui Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, născut în Sighetul Marmaţiei. Elie Wiesel s-a implicat în crearea instituţiilor naţionale pentru memoria Holocaustului şi construcţia consensului naţional pentru asumarea adevărului istoric.

"Trebuie să îi onorăm moştenirea şi să continuăm lupta împotriva uitării," a spus Jinga.

Pe durata mandatului de Preşedinte la IHRA, România a pus un accent deosebit pe rolul educaţiei. "Am dorit să promovăm un model de recunoaştere, reconciliere şi onorare a trecutului. Într-o lume digitală şi globalizată, educarea tinerilor în spiritul valorilor fundamentale ale umanităţii este cea mai bună reacţie la provocările contemporane la adresa acestor valori", a arătat ambasadorul Ion Jinga.

Vernisajul expoziţiei a lansat seria de activităţi de comemorare a Zilei Internaţionale a Holocaustului organizate la sediul ONU, în perioada 23 - 27 ianuarie 2017.

Expoziţia "Educaţie şi Memorie. Holocaustul din România" include o scurtă istorie a Holocaustului din România, cu marcarea pogromului de la Iaşi, din 1941, precum şi istoriile personale curajoase ale unor români desemnaţi Drepţi între Popoare pentru sprijinul oferit comunităţii evreieşti în acea perioadă întunecată a istoriei contemporane.

Rezoluţia Adunării Generale ONU 60/7 (2005) a decretat ziua de 27 ianuarie - ziua eliberării lagărului de la Auschwitz în 1945 - drept Zi internaţională pentru comemorarea victimelor Holocaustului.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Comunicat de presă privind impactul invocării art. 50 din TUE asupra comunităţii româneşti din Regatul Unit

21.03.2017

Invocarea, de către guvernul britanic, a articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, permite iniţierea negocierilor privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, dar nu presupune o…

Q&A – teme de interes în context Brexit

21.03.2017

1. Condiţii de muncă Q: Cum obţin card de muncă? A: Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii români se bucură de aceleaşi drepturi pe piaţa britanică a muncii ca şi toţi…

Ambasada României promovează cooperarea bilaterală in prevenirea și combaterea exploatării prin muncă.

14.07.2017

Ieri, 13 iulie 2017, la Institutul Cultural Român din Londra, a avut loc un eveniment dedicat cooperării între autoritățile române și britanice în domeniul prevenirii și combaterii…