Muncă şi afaceri sociale

Numărul de Asigurare – National Insurance Number (NINo)

 

Numărul de Asigurare (National Insurance Number) este un număr unic de identificare care centralizează contribuţiile sociale plătite în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, fiind necesar persoanelor care desfăşoară activităţi în calitate de angajat sau de lucrător pe cont propriu, precum şi celor care solicită prestaţii sociale contributive sau necontributive în acest stat. În cazul rezidenţilor britanici, Numărul de Asigurare este emis automat la împlinirea vârstei de 16 ani.

Numerele de Asigurare sunt emise de către serviciul public de ocupare Jobcentre Plus din cadrul Departamentului pentru Munca si Pensii.  

Pentru a obţine Numărul de Asigurare, solicitanții  trebuie să prezinte suficiente documente care atestă identitatea,  dovada adresei (contract închiriere, facturi utilităţi) și este, de asemenea, posibil să fie necesară prezentarea documentelor care confirmă tipul activităţilor desfăşurate în Marea Britanie sau în Irlanda de Nord (angajat, lucrător pe cont propriu, persoană în căutarea unui loc de muncă), după cum urmează:

Documente care atestă identitatea:

  • Paşaport sau Carte de Identitate valabile;
  • Permis de conducere (străin sau britanic);
  • Certificat de naştere;
  • Certificat de adopţie;
  • Certificat de căsătorie;
  • Certificat privind existenţa unui parteneriat înregistrat.

Documente care atestă derularea raporturilor de muncă (angajare):

  • Ofertă de angajare;
  • Contract de muncă.

Documente care atestă desfăşurarea de activităţi pe cont propriu (self-employment):

  • Contracte de prestări servicii care conţin datele de contact ale beneficiarilor serviciilor;
  • Facturi care conţin datele de contact ale beneficiarilor serviciilor;
  • Extrase de cont bancar;
  • Date de contact ale biroului de contabilitate care păstrează evidenţa înregistrărilor contabile;
  • Scrisori din partea clienţilor;
  • Orice alte documente care confirmă desfăşurarea de activităţi pe cont propriu.

Documente care atestă căutarea unui loc de muncă (Jobseeker):

  • Aplicaţii pentru locuri de muncă;

Lista documentelor prezentate anterior are caracter orientativ şi nu este exhaustivă. Aplicanţii trebuie să furnizeze cât mai multe documente care confirmă îndeplinirea cerinţelor legale, în funcţie de statutul pe care îl deţin (angajat, lucrător pe cont propriu, persoană în căutarea unui loc de muncă).

Pentru a stabili o programare la cel mai apropiat birou Jobcentre Plus în vederea obţinerii Numărului de Asigurare în Marea Britanie, contactaţi această autoritate la numărul de telefon 0345 600 0643, de luni până vineri între orele 8.00 – 18.00, www.gov.uk/apply-national-insurance-number.

Informaţii complete despre asigurări sociale și despre  procesul de alocare a Numărului Naţional de Asigurare în Marea Britanie pot fi consultate aici : https://www.gov.uk/national-insurance/your-national-insurance-number  

În prim plan

Comunicat de presă privind impactul invocării art. 50 din TUE asupra comunităţii româneşti din Regatul Unit

21.03.2017

Invocarea, de către guvernul britanic, a articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, permite iniţierea negocierilor privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, dar nu presupune o…

Q&A – teme de interes în context Brexit

21.03.2017

1. Condiţii de muncă Q: Cum obţin card de muncă? A: Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii români se bucură de aceleaşi drepturi pe piaţa britanică a muncii ca şi toţi…

În atenţia comunităţii:

28.09.2017

Ambasada României la Londra a solicitat Ministerului Finanţelor Publice clarificări în legătură cu „Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din…