Actualitatea ambasadei

Vizita Ambasadorului României la Londra în Jersey, 18 – 20 martie 2018

 

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a efectuat, în perioada 18-20 martie 2018, o vizită oficială de lucru în Jersey, la invitaţia Guvernului local şi a lui Sir William Bailhache, Bailiff al Jersey (funcţie care reuneşte atribuţiile Preşedintelui Parlamentului de la St Helier şi pe cele ale Preşedintelui Curţii Regale de Justiţie din Jersey).

 

Ambasadorul a fost însoţit de directorul Institutului Cultural Român din Londra, precum şi de alţi membri ai Ambasadei, între care şi reprezentanţi ai Secţiei consulare. Vizita se circumscrie obiectivului mai amplu al Ambasadei României la Londra de relaţionare strânsă cu membrii comunităţilor româneşti care locuiesc şi muncesc în Marea Brianie, de consolidare a dialogului cu autorităţile locale din Marea Britanie, respectiv din teritoriile aparţinând Coroanei Britanice, precum şi de identificare a unor oportunităţi de colaborare economică şi culturală cu acestea.

 

Agenda vizitei a cuprins întâlniri cu Sir William Bailhache, Bailiff al Jersey, Ian Gorst, Ministru-Şef, Sir Philip Bailhache, Ministrul pentru Relaţii Externe, Alan McLean, Ministru de Finanţe, precum şi întrevederi la nivelul conducerii autorităţii de reglementare financiară din insulă. Programul vizitei a inclus, de asemenea, un segment distinct pe dimensiunea culturală, care a presupus discuţii şi vizite la Arhivele Statului, Art Centre şi Art House Jersey, CCA Galeries, Jersey Museum, precum şi la Arhivele Photografice ale Société Jersiaise.

 

Vizita ambasadorului român a oferit, de asemenea, ocazia inaugurării noului Consulat Onorific al României în Insula Jersey. La sediul Primăriei din St Helier, capitala Jersey, ambasadorul României la Londra a înmânat patenta consulară doamnei Andreea Ghişoi, în cadrul unei ceremonii formale la care au luat parte Simon Crowcroft, Primarul oraşului St Helier, Sir Philip Bailache, Ministrul pentru Relaţii Externe, Timothy John Le Cocq, Deputy Bailiff, alături de membri ai comunităţii româneşti din insulă.

 

În cadrul întâlnirilor cu oficialii din Jersey, ambasadorul a subliniat atenţia pe care autorităţile de la Bucureşti o acordă dezvoltării relaţiilor cu statele şi entităţile unde trăiesc cetaţeni români, pentru facilitarea integrării acestora în mediul local, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, care se bucură de toate drepturile ce le sunt conferite prin acest statut. A adresat, în acest context, mulţumiri autorităţilor din Jersey pentru sprijinul constant acordat comunităţii româneşti şi a insistat, totodată, asupra importanţei transmiterii unui mesaj de reasigurare acestora, cu precădere în context Brexit. Cu prilejul discuţiilor au fost explorate, de asemenea, modalităţi de avansare a cooperării economice între România şi Jersey şi a fost convenită organizarea, în Jersey, cu sprijinul autorităţilor locale, a unei serii de evenimente de marcare a Centenarului

 

La dineul oficial oferit de către Bailiff-ul din Jersey în onoarea Ambasadorului României, la care au participat Ministrul-Şef, alături de numeroşi alţi membri ai guvernului, membri ai Parlamentului local şi ai diferitelor instituţii financiare, reprezentanţi ai mediului cultural şi de afaceri, Ambasadorul României a mulţumit pentru primirea oferită şi a exprimat încrederea că relaţiile dintre România şi Insula Jersey se vor dezvolta, în continuare, pe baze noi, în pofida Brexit. În acelaşi timp, deschiderea unui Consulat Onorific al României în insulă evidenţiază interesul constant pe care Ambasada şi instituţiile statului român îl acordă situaţiei comunităţii româneşti din Jersey. A subliniat, totodată, contribuţia pe care comunitatea românească o aduce economiei şi societăţii locale, accentuând rolul consului onorific în consolidarea relaţiilor dintre comunitate şi autorităţile locale, respectiv dintre autorităţile locale şi Ambasada României la Londra. În cadrul dineului, Bailiff-ul din Jersey a oferit ambasadorului Dan Mihalache “Medalia de argint a Jersey”.

 

Cu prilejul vizitei a fost organizat şi un consulat itinerant, în cadrul căruia au fost oferite peste 60 de servicii consulare cetăţenilor români din insulă.

 

Informaţii suplimentare:

Insula Jersey este, de facto din 1204, iar de jure din 1259, un teritoriu auto-guvernat dependent de Coroana Marii Britanii. Strict juridic, Jersey nu face parte integrantă din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având o identitate internaţională distinctă. Jersey beneficiază formal de dreptul la auto-determinare, în baza căruia funcţionează un regim politic de tipul democraţiei parlamentare, cu administraţie, fiscalitate şi legislaţie proprii.

Insula Jersey are o populaţie de 100.000 locuitori, dimensiunea comunităţii româneşti ridicându-se, conform statisticilor oficiale, coroborate cu date furnizate de consulul onorific Andreea Ghişoi, la aproximativ 2500-3000 de persoane.

 

Galerie foto

În prim plan

Precizări cu privire la existența unui număr suficient buletine vot la alegerile pentru Parlamentul European și Referendumul Național din 26 mai 2019

26.05.2019

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord precizează că buletinele de vot, atât cele pentru alegerile pentru Parlamentul European, cât și cele pentru…

Modelele buletinelor de vot ce vor fi utilizate la referendumul naţional din data de 26 mai 2019

23.05.2019

Modelele buletinelor de vot ce vor fi utilizate la referendumul naţional din data de 26 mai 2019 …