Actualitatea ambasadei

Întâlnirea ambasadorului român cu consulii onorifici ai României - Bristol, 6 martie 2018!

La data de 6 martie a.c., la Bristol, domnul Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra a avut o întâlnire de lucru cu consulii onorifici ai României de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La eveniment au participat, alături de şeful misiunii diplomatice, Consulul General al României la Manchester, dna Andreea Berechet, directorul Institutului Cultural Român, dl Dorian Branea, precum şi diplomați din cadrul Ambasadei României la Londra.

 

Principalele obiective ale întrevederii au fost reprezentate de identificarea unor modalităţi cât mai eficiente şi unitare de acţiune pentru asigurarea unei prezențe cât mai vizibile a consulilor onorifici în viața comunităților românești din Marea Britanie, respectiv a unei implicări active a acestora în rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetățenii români din aria de competență teritorială.

 

Consulii onorifici ai României vor acorda, de asemenea, prioritate sporită ”dinamizării” relațiilor economice şi comerciale dintre România și Marea Britanie, precum şi promovării valorilor culturale și de identitate națională, cu precădere în contextul aniversar din acest an, marcat de celebrarea Centenarului Marii Uniri etc.

 

 

Pe parcursul întâlnirii au fost discutate și aspecte legate de procesul Brexit și drepturile cetățenilor români, fiind subliniată importanţa constituirii Consulatelor Onorifice ale României în Marea Britanie în centre de informare şi sprijin pentru membrii comunității românești.

 

Ambasadorul României a avut, cu acest prilej, şi scurte întâlniri cu Lordul Primar al Bristol, doamna Cllr Lesley Alexander, precum şi cu Primarul ales al oraşului, domnul Marvin Rees. Oficiali britanicii au exprimat aprecieri pozitive la adresa comunității românești și au manifestat deschidere spre sprijinirea proiectelor misiunii diplomatice care vin să consolideze prezenţa românească în zonă.

În prim plan

Precizări cu privire la existența unui număr suficient buletine vot la alegerile pentru Parlamentul European și Referendumul Național din 26 mai 2019

26.05.2019

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord precizează că buletinele de vot, atât cele pentru alegerile pentru Parlamentul European, cât și cele pentru…

Modelele buletinelor de vot ce vor fi utilizate la referendumul naţional din data de 26 mai 2019

23.05.2019

Modelele buletinelor de vot ce vor fi utilizate la referendumul naţional din data de 26 mai 2019 …