Actualitatea ambasadei

Intâlnirea ambasadorului României cu domnul Edward Timpson, Ministrul de Stat pentru copii vulnerabili și familie, din cadrul Departamentului pentru Educație

La 15 martie a.c., Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a avut o întâlnire de lucru cu domnul Edward Timpson, Ministrul de Stat pentru copii vulnerabili și familie, din cadrul Departamentului pentru Educație, pentru a discuta cooperarea bilaterală privind minorii români separați sau aflați în risc de a fi separați de familie.

Oficialul român a evidențiat necesitatea întăririi cooperării, inclusiv prin dezvoltarea unui mecanism de informare timpurie între reprezentanții serviciilor sociale britanice și Ambasada României, respectiv autoritățile române pentru a permite menținerea copiilor în familie sau a plasării acestora în familia extinsă. În acest sens, Ambasadorul român a exprimat disponibilitatea părții române în derularea unor proiecte comune.

Ministrul de Stat Timpson și-a exprimat sprijinul concret în încurajarea cooperării instituționale dintre autoritățile britanice și reprezentanții autorităților străine în cazurile aflate în evidența sistemului de protecție socială a minorilor, pentru a explora cele mai bune opțiuni în interesul copiilor.

Comunicat de presă privind impactul invocării art. 50 din TUE asupra comunităţii româneşti din Regatul Unit

21.03.2017

În contextul apropierii datei invocării, de către guvernul britanic, a articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, precizăm că acest gest permite iniţierea negocierilor privind retragerea…

Q&A – teme de interes în context Brexit

21.03.2017

1. Condiţii de muncă Q: Cum obţin card de muncă? A: Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii români se bucură de aceleaşi drepturi pe piaţa britanică a muncii ca şi toţi…

România participă cu Pavilion național la IFE 2017, cea mai importantă manifestare expozițională de profil alimentar din Marea Britanie

23.03.2017

La 21 martie 2017, Ambasadorul României la Londra, domnul Dan Mihalache, a vizitat Pavilionul României din cadrul târgului International Food & Drink Event (IFE), care se desfășoarǎ între …