Actualitatea ambasadei

Participarea Ambasadorului României la târgul internațional Pure London

La 25 iulie 2016, Ambasadorul României la Londra, E.S. Dan Mihalache, a vizitat firmele românești participante la Târgul internațional Pure London, care se desfăşoară în perioada 24 - 26 iulie 2016.

România este reprezentată de 16 firme din industria confecţiilor și a accesoriilor de modă, participarea acestora fiind facilitată prin intermediul programului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat - Angela International, Art & Business Today, Coridaknit Design, Eneada Design, Fabrica 76 Dalvini, Flori De Ie, Gi By Me, Green Travel Expert, Hatadi Comert, International Design Fashion, Kiki Lou Design, Manuri Fashion, Moogu Design, Request Design, Solo Line Grup și Smiles' Bags.

Pure London se organizează bianual şi reprezintă o manifestare de top pentru Marea Britanie, definitorie pentru designul de modă şi brandurile din întreaga lume. La această ediție au fost prezente firme din 46 de țări și peste 700 de branduri. Salonul internațional prezintă ultimele creații din industria modei în cadrul următoarelor secțiuni: Allure, Aspire, Accessories Capsule Collection, Menswear, Spirit, Premium Footwear, Pure Premium și Premium Accessories.

Obiectivul central al participării României la Pure London îl reprezintă promovarea mărcilor proprii şi a colecţiilor originale ale designerilor români, având în vedere succesul înregistrat de firmele româneşti la ediţiile precedente (februarie și august 2015, respectiv februarie 2016).

Participarea firmelor româneşti la evenimentul de la Londra a fost organizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în colaborare cu Asociaţia Romanian Contemporary Jewellery (ARCJ) și cu sprijinul Ambasadei României.

În prim plan

Study programmes in English Language organised by the University “1 Decembrie 1918” from Alba Iulia, Romania

04.06.2019

The University “1 Decembrie 1918” from Alba Iulia offers study programmes in English Language (Archaeology, Business Administration, Informatics – Master’s degree of Business Administration). …

COMUNICAT Sesiunea de informare despre drepturile cetățenilor români post-Brexit în Marea Britanie

22.03.2019

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene la Londra, a organizat joi, 21 martie 2019, o sesiune de informare cu…